top of page

Centrul rezidențial “Casa cu Flori - Îngrijire Bătrâni” este un proiect de familie din 2015 prin care am dorit să realizăm un centru unde rezidenții să se simtă așa cum se simt în propria casă. Dorința noastră a dat naștere unui loc cald și primitor și, totodată, unui loc unde rezidenții să fie, dar și să se simtă, cât mai în siguranță. Personalul calificat va face tot ce îi stă în putință ca viața locatarilor să fie cât de mult ușoară, plăcută, confortabilă, liniștită, comodă și activă. Respectul și profesionalismul sunt principalele calități ale echipei Casei cu flori, astfel încât totul să fie la cele mai înalte standarde.

Despre pagina de internet

Am conceput această pagină să fie cât mai simplă și să răspundem la cât mai multe dintre întrebările ce ni se pun. Este gândită să fie simplă atât pe un laptop cât mai ales pe smartphone.

Zonele comune
Livingul mare este dotat cu un televizor, canapele, scaune și mese astfel încât rezidenții să poată să socializeze, să poată să joace diverse jocuri de societate, să citească (întrucât avem o bibliotecă cu un număr destul de mare de cărți), să asculte muzică, aer condiționat pentru când este prea cald, etc. Numele Casa cu Flori este dat de sera cu un număr mare de plante de interior, iar etajul are un luminator care conferă spațiului de locuit o atmosferă unică. Vor fi încurajate activități precum lucrul manual, pictura sau tricotat, precum și mișcarea/sportul, în măsura în care este posibil acest lucru, iar pentru acestea din urmă, la cerere. De asemenea, vom organiza activități cultural-religioase: invitarea unor reprezentanți ai bisericii, care să abordeze subiecte religioase, care să răspundă la întrebările vârstnicilor și care să ofere servicii religioase specifice. Curtea Casei cu Flori este de aproape 4000 mp în care locatarii se pot plimba prin livadă, pot îngriji flori, etc. Peste tot sunt rampe de handicap pentru a face accesul prin casă cât mai ușor. Ele sunt completate de 2 rampe de handicap exterioare, făcute corespunzător ca pantă și alți parametrii.

Igiena

Unul dintre lucrurile pentru care am primit laude și suntem foarte mândri este igiena generală. Nimeni niciodată nu a simțit mirosuri neplăcute cauzate de purtarea de pampers. Nu avem mochetă pe jos și nici covoare (poate în alte locații veți vedea astfel) pentru că noi am considerat că igiena spațiului este foarte importantă mai ales că avem bătrâni și cu nevoie speciale care scapă pe jos mâncare și apă (handicap, demențe, Alzheimer, accidente vasculare cerebrale). Nu le avem și din motive de siguranță pentru că cele mai frecvente accidentări apar dacă se împiedică de covoare. La fel paturile, fotoliile, cărucioarele cu rotile sunt astfel gândite sau cumpărate să fie îndeplinit acest demers. Husele saltelelor și ale pernelor sunt impermeabile dar nu folosim folie / celofan ci materiale special concepute. Tot pentru igienă folosim lămpi UV, aparat de nebulizare, aparat de curățare cu vapori, avem contract DDD.

Aveți curte unde să poată ieși afară?
Curtea noastră este de aproximativ 4000 mp și ne străduim să o transformăm într-o oază verde dar totodată accesibilă bătrânilor cu probleme (de mers sau în scaun cu rotile). Cu toate acestea este extrem de dificil să îi determinăm să iasă afară (le este greu chiar dacă sunt ajutați) și astfel am încercat să aibă și în casă o oază verde - sera și multe flori.

Câți stau în cameră?
Unul, doi sau trei depinzând de afinități, diagnostice, etc. Am încercat să realizăm o casă unde oricine, indiferent de starea de sănătate, să se simtă ca acasă. Cazarea se face în camere aranjate cu mobilier conform standardelor de igienă, cu saltele care au protecții special create și lenjerie de unică folosință, paturi mai înalte conform nevoilor bătrânilor și cărora să li se poată pune bară de protecție ca să nu cadă din pat (după caz și nevoie). Decorarea este realizată astfel încât să nu amintească de atmosferă rece, „ca de spital”. Pe lângă serviciile medicale și de cazare, Casa cu Flori oferă diverse posibilități de a petrece timpul. Fiecare cameră este dotată cu un televizor. De asemeni, pentru cazurile care necesită avem la dispoziție paturi medicale moderne cu telecomandă și saltele anti-escară. Pentru când este prea cald avem aer condiționat.

Cum sunt băile?
Băile sunt astfel concepute fără praguri, astfel încât să nu existe riscul de împiedicare facilitându-se astfel accesul persoanelor cu deficiențe locomotorii. Podeaua este încălzită nu doar ca un element de confort, ci și pentru facilitarea uscării podelelor, ca un element de siguranță suplimentar. Băile sunt dotate cu sistem de bideu de tip "arab" la toate wc-urile care sunt speciale pentru persoanele cu handicap. De asemenea există cadre pentru susținere. Toate produsele de igienă personală sunt de unică folosință: prosop, bureți impregnați cu gel de duș, aparate de bărbierit.

Dacă bătrânul nu poate urca scările ce se întâmplă?
Nu este nicio problemă pentru că avem în dotare scaun care urcă "singur" scările - evident asistat de personal.

Primiți bătrâni cu certificat de handicap și "ajutor de însoțitor"?
Da. Mai mult, fiind o instituție privată, bătrânul nu pierde aceste ajutoare. Oferim și îndrumare pentru obținerea acestor ajutoare, care ca și bani înseamnă un plus de la câteva sute de lei la aproximativ 2600 lei lunar "pe lângă pensia de drept". De asemenea precizăm că autoritățile din comisia medicală sau de anchetă socială pot veni oricând să vadă bătrânul. Pentru acte necesare și drepturi financiare apăsați aici.


Primiți bătrâni cu probleme?
DA primim cu: Alzheimer, demență, Parkinson, accident vascular cerebral, la pat, în cărucior, cu obezitate, nevăzători, etc. Alzheimer: Peste 40 milioane oameni suferă de demență (Alzheimer și altele). Este o boală fără tratament. Administrarea de medicamente este necesară dar nu încetinește boala și nici nu o tratează. Bolnavii trebuie supravegheați în permanență. Un nou diagnostic de demență se pune la fiecare 3 secunde.

 

Dacă nu pot mânca singuri ce se întâmplă? Dacă nu pot merge la baie ce se întâmplă? etc.

Nu este nicio problemă pentru că personalul o să îi ajute în permanență, cu hrănirea, cu baia și cu toate cele necesare.

Bătrânii sunt supravegheați în permanență?
Da, bătrânii sunt supravegheați non-stop, zi și noapte este personal asigurat cu îngrijirea lor. Bătrânii, de fiecare dată când sunt verificați (inclusiv schimbat de pampers sau că li s-a dat apă, etc.), personalul scanează cu smart-phone-ul și astfel avem în orice moment garanția monitorizării permanente. La Casa cu Flori avem personal non-stop! Avem un sistem de alarme pentru fiecare bătrân în parte, astfel acesta poate suna când are nevoie de ceva și pe panoul central o să apară cine a sunat. De asemenea există supraveghere permanentă video, inclusiv în curte. Angajații îi supraveghează inclusiv așa pe tabletă / telefon / TV.

Aveți asistent medical? Oferiți asistență medicală? Aveți medic?
Da, avem asistent medical. Avem colaborări cu medici. Unul dintre administratori este medic. Despre asistența medicală trebuie să fac câteva precizări în calitate de medic: ASISTENȚĂ MEDICALĂ OFERĂ DOAR MARILE CLINICI ȘI SPITALELE, EVIDENT ȘI CABINETELE MEDICALE. Căminele de bătrâni spun că oferă asta dar nu este în atribuțiile lor, nu primesc acreditare pentru așa ceva: licența este dată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, nu de către Ministerul Sănătății. În caz de urgență sunăm la 112. DAR DA MONITORIZĂM PERMANENT PARAMETRII ESENȚIALI (tensiune arterială, puls, glicemie, greutate, saturație de oxigen, temperatură) și ARANJĂM ȘI ADMINISTRĂM MEDICAMENTELE! Chiar avem un sistem propriu de aranjare și administrare al medicamentelor prin care am redus la minim greșelile posibile. Toate datele medicale, de la medicație la glicemii se notează în computer și se pot accesa la cererea familiei sau a medicilor.

Se face kinetoterapie - recuperare medicală?
Recuperarea medicală nu este inclusă în preț și este o chestiune personală așa cum este și alegerea medicului și ca atare trebuie ca dvs. să căutați un kinetoterapeut care să vină la noi.

Avem oxigen?
Nu dar avem concentrator de oxigen - un aparat total sigur care nu pune în pericol, nu explodează și nu ajută la propagarea focului.

O să se adapteze? Dacă nu se adaptează?
Nu putem da un răspuns universal valabil pentru toate cazurile dar putem spune că din 2015 de când am inaugurat acest proiect cazurile de neadaptare au fost extrem de puține.

Ce acte trebuie?
1. o recomandare de instituţionalizare / internare din partea unui medic (medic de Familie, medic Geriatru, medic Neurolog sau medic Psihiatru), a unui asistent social sau serviciu de asistență socială acreditat = practic o adeverință sau o pur și simplu scris pe o foaie de hârtie că SE RECOMANDĂ INTERNAREA ÎNTR-UN CENTRU DE TIP CĂMIN DE BĂTRÂNI + ștampilă / parafă și semnătură;
2. carte (buletin) identitate beneficiar și aparţinător(i);
3. cupon de pensie nou;
4. certificat de handicap (toate paginile) dacă este cazul;
5. schema de tratament scrisă clar și cu parafa + semnătura unui medic;
6. aviz epidemiologic de la medicul de familie în care să se precizeze dacă suferă sau nu de boli infecto-contagioase și TBC, hepatită B, C, HIV-SIDA;
7. diverse acte medicale din care să reiasă diagnosticele și recomandările medicale (externări spital, analize de laborator, scrisori medicale, referate medicale, etc.).

8. După ce aveți contractul de la noi, semnat electronic, trebuie să obțineți Consimțământ informat notarial (veți primi informațiile ulterior).

Cât costă?
Prețul include toate cheltuielile (mâncare (hrănire), cazare, însoțire permanentă, spălat (inclusiv produsele de igienă personală), igienizarea casei, lenjerie de unică folosință, COSTUL CU PERSONALUL, întreținerea casei și a curții (gaz, apă, canalizare, curent electric, cablu tv, etc.), multe altele),  în afară de medicamente și consumul de pampers. Pentru informații suplimentare nu ezitați să ne sunați la +40774444555

Cum se face plata?
În fiecare lună în ziua de 20 se emit facturile pe care le primiți în format digital, pe telefon. Plata se poate face în lei sau în euro, numerar sau în cont, o plată sau mai multe, puteți vorbi la bancă pentru plata automată și recurentă a pensiei.

Putem vedea locația?
Da, se face programare și se vizitează. Din păcate intrarea liberă nu este permisă din motive de discreție. Vă rog să vă puneți în postura de a avea pe mama dumneavoastră la noi și ar veni în permanență oameni care să viziteze casa.

Se pot vizita bătrânii?
Sigur că da, se face programare pentru vizită.

Putem să-l luăm acasă sau la plimbare sau la medic?
Evident că da dar totdeauna să fie însoțit.

Ce trebuie să aducem de acasă?
În afară de haine cam nimic. Lenjeria este de unică folosință. La baie tot ceea ce ține de igiena personală este de unică folosință (bărbierit, prosoape, bureți impregnați, etc.). Obiectele pentru manichiură și pedichiură sunt sterilizate. Cremele pentru igiena specifică sunt incluse în preț. Despre alte lucruri și obiecte personale discutăm telefonic. Despre haine trebuie să vă facem câteva precizări. În primul rând, din cauza bolilor neurologice, bătrânii se murdăresc foarte des, atât cu mâncare dar și cu fecale deși poartă pampers și ca atare ele sunt schimbate și spălate permanent. Spălarea se face la temperaturi mai mare, se și usucă la uscător la temperatură mai mare, se dezinfectează chimic. Ca urmare a acestor precizări ele se distrug repede. Pentru celelalte lucruri o să fiți îndrumați.

Trebuie să aducem pampers?
NU! Bătrânii, de fiecare dată când sunt verificați (inclusiv schimbat de pampers sau că li s-a dat apă, etc.), personalul scanează cu smart-phone-ul și astfel avem în orice moment garanția monitorizării permanente. Totul consumul de pampers este notat în computer, se realizează prin scanarea unor etichete, astfel că fiecare aparținător o să beneficieze de plata corectă și exactă a consumului.

 

Cum este mâncarea? *toate acestea ce urmează sunt exemple

Fotografii cu mâncarea puteți vedea aici: BUTON fotografii Mâncare Casa cu Flori

Aveți locuri libere?
Cererea este foarte mare. Cel mai adesea este totul ocupat dar nu vă descurajați. Sunați la +40774444555 și o să fiți îndrumați. Pentru a vă înscrie pe lista de așteptare vă rog accesași acest buton: BUTON LISTĂ de AȘTEPTARE.

Avem autorizații?
Da! Avem autorizația ISU de securitate la incendiu. Mai mult, anual se face control din partea autorităților pe această temă. Avem autorizațiile necesare pentru funcționare - numesc una la fel de importantă ca și autorizația ISU de securitate la incendiu. De asemenea suntem ACREDITAȚI PENTRU SERVICII SOCIALE de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Se poate fuma?
Beneficiarii (bătrânii) NU POT FUMA!

Norma din 2007 de apărare împotriva incendiilor, SECŢIUNEA 5: Măsuri generale de prevenire a incendiilor în spații destinate persoanelor cu dizabilități: Art. 120: (1) În spațiile destinate persoanelor cu dizabilități se interzice: a) fumatul; b) utilizarea lumânărilor, chibriturilor, lămpilor cu gaz sau a altor surse cu flacără; c) utilizarea pentru încălzire a reșourilor și radiatoarelor electrice. (2) Nu este permis accesul persoanelor cu dizabilități în zonele de lucru cu foc. => Nu este voie cu chibrituri, brichete, țigări, lumânări și mai ales date bătrânului.  [Incendiul de la secția ATI a Spitalului din Piatra Neamț, din 2020, a izbucnit de la o lumânare aprinsă adusă de o asistentă. 15 bolnavi de COVID au murit în urma dezastrului: O lumânare adusă de o asistentă la căpătâiul unui bolnav muribund a provocat incendiul din secția ATI a Spitalului din Piatra Neamț, de acum doi ani și jumătate, care a curmat viețile a 10 pacienți bolnavi de COVID. Concluzia apare în raportul final de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Anchetatorii au stabilit că incendiul a fost provocat de aprinderea echipamentului de protecţie pe care îl purta asistenta, cel mai probabil la contactul cu flacăra deschisă rezultată din utilizarea unei candele, într-un mediu saturat de oxigen. Zece pacienți au murit arşi de vii în infernul declanşat la Secţia de Terapie intensivă a Spitalului din Piatra Neamţ, în noiembrie 2020. Ulterior, 5 pacienţi au murit din cauza arsurilor foarte grave.]

Unde putem vedea poze de la Casa cu Flori Îngrijire Bătrâni?

Puteți vedea cele mai noi poze aici: BUTON fotografii Casa cu Flori + pe paginile noastre de BUTON Facebook și BUTON Instagram.


De ce nu sunt prea multe poze cu bătrânii?
Nu sunt multe poze cu bătrânii din motive de discreție.

Aveți nevoie de personal?
Dacă doriți să lucrați la noi vă rog accesați acest buton și să vă completați toate datele. Prin utilizarea acestui formular sunteti de acord cu stocarea si manipularea datelor dvs. pe acest site web. BUTON ANGAJARE.

Contact

Pentru alte informaţii puteţi fie să ne sunați, fie să ne trimiteţi un mesaj: pe WhatsApp sau Telegram la numărul 0774444555 sau pe Facebook Messenger sau chiar să ne scrieți un email la program.casacuflori@gmail.com

Unde suntem noi?

Casa cu Flori Îngrijire bătrâni

Calea Moldovei Nr.17 Focșani Vrancea

Recenzii

Mulțumim tuturor care au lăsat o recenzie despre noi. Mulțumim și celor care ne-au lăudat munca echipei noastre. În acest moment avem 4,8 steluțe ⭐⭐⭐⭐⭐ pe Google (din aproape 50 recenzii, poate pare puțin acest număr dar nu avem un număr imens de clienți precum un restaurant) și Facebook. Dacă sunteți mulțumiți de serviciile noastre vă rog frumos să ne lăsați un REVIEW / RECENZIE sau doar  steluțe ⭐ pe Buton recenzie Google sau Buton Casa cu Flori pe Google Maps.

Donații

Puteți dona orice ar putea înfrumuseța greutățile unor bătrâni care, deși într-un loc frumos, nu sunt acasă la ei. Exemple: de la un buchet de flori până la flori într-un ghiveci, prăjituri, pizza, sucuri, scaune cu rotile, etc.

Raport de activitate pentru anul 2023

Cookies 🍪

 

Notă de informare despre camerele de supraveghere video

Localizare Google Maps

Buton Casa cu Flori pe Google Maps

Litigii 1.png
Litigii 2.png
bottom of page